motif

winter's insomniac

Aproape uitasem cum e iarna. Uitasem cum e sa privesti fulgii lenesi alunecand prin lumina felinarelor. Uitasem cum e sa asculti fosnetul lor aproape impercetibil. Uitasem scartaitul zapezii sub bocanc, si movilita de omat ce o culegi pe bombeu pentru ca nu ridici suficient piciorul cand pasesti. Uitasem spectrul alb al crengilor golase si venele stralucitoare ale scoartei copacilor. Uitasem aerul rece in plamani, trezind alveolele pline de fum de tigara. Uitasem viscolul ce se joaca de-a v-ati ascunselea cu monstrii imobili de beton si cu masinile nepasatoare. Simt un cosmar ce imi da tarcoale. Stiu si despre ce e. Fotografiez un caine ce alearga, alunec, cad, sparg obiectivul si... liniste. Gandul imi zboara la starea de orbire si ma ridic brusc in capul oaselor, speriat, cautand din priviri demonul alb al zapezii ce se prelinge pe geamul meu. Ninsoarea s-a oprit, iar neputinta ia locul feeriei dansului. Mai am doua tigari si noaptea se scurge, din nou, prea greu.

fade...

Reflexia nepasatoare a luminii in ploaia de decembrie ma oboseste... Poate ar trebui sa fiu altundeva, facand altceva... n-as schimba insa nimic din ceea ce sunt, chiar daca uneori e o povara... Incerc sa ascult linistea, asa cum o faceam odata, dar zilele ce trec pe furis imi distrag atentia iar gandul imi zboara in lacrimile cerului... Caut resemnarea temporara in oglinda tremuranda a unei balti efemere...